Evenimentele traumatice opresc dezvoltarea ființei umane. Ele reprezintă o sincopă în procesul natural de creștere, pe care unii reușesc să o depășească, iar alții nu. Ce anume face diferența între cele două categorii? Conceptul de reziliență implică un cumul de factori care contribuie la ieșirea din impas după traversarea unei traume. Invitații noștri vor discuta împreună despre cum înțeleg ei acest concept, care sunt elementele care favorizează sănătatea mintală în timpuri tulburi și cum putem folosi aceste idei în munca noastră.
MARIA TERESA TOSI
Pentru un psihoterapeut vitalitatea este un concept central Atat procesele conștiente cat și cele inconștiente contribuie la crearea vitalității. Abordarea psihoterapeutică a Mariei Teresa este orientată spre narațiune. Ea acordă o atenție deosebită relatărilor spontane ale clienților, deoarece consideră că sunt o oglindă a tiparelor afective de bază care influențează vitalitatea și planurile de viață. De exemplu, formele narative arată cât de integrată sau mai puțin integrată este persoana cat și stilurile de atașament pe care pacientul le-a interiorizat. Dimensiunea nevoilor, dorințelor, intențiilor este deosebit de importantă pentru a se simți vital. Uneori, această dimensiune este implicită, nu este exprimată de un client în narațiunile sale, deoarece persoana nu este în contact cu ea. În acest sens, persoana trăiește un fel de moarte psihologică pe care Maria Teresa o pune pe seama lipsei de vitalitate. Relația și procesul psihoterapeutic trebuie să țină seama de această absență, iar activitatea terapeutică este finalizată pentru a crea condițiile pentru elaborarea și exprimarea dorințelor sau scopurilor autentice cu care persoana va intra în contact.
Teoria inconștientă care susține demersul Mariei Teresa acordă importanță proceselor implicite, procedurale, afective care nu sunt conștientizate, deoarece sunt interiorizate prea devreme în viață sau pentru că sunt esențial afectiv-emoționale, nu verbalizate. Aceste procese inconștiente influențează poveștile autobiografice și sunt influențate la randul lor de procesele interpersonale aici și acum și de posibilitatea de a da nume experiențelor și simbolurilor.
EUGEN HRISCU
Eugen a urmat studiile medicale la Iași și și-a început formarea în analiză tranzacțională în 2003, la Timișoara, continuând-o apoi în București. A fost președinte al ARAT, vice-președinte al EATA și în prezent este vice-președinte ARAT. A absolvit examenul de CTA în 2017. În paralel cu formarea în psihoterapie, a desfășurat o activitate de formare profesională și dezvoltare de intervenții specifice în domeniul prevenirii și tratamentului dependențelor de alcool și droguri, în zona societății civile.
Consideră că a experimentat întreaga paleta a serviciilor de sănătate mintală – a lucrat în spitalul de psihiatrie, în stradă, la Ministerul Sănătății, online, la el acasă, în clinici ambulatorii private și de stat. Este un practician, mai mult decât un teoretician. Cum spunea Erik Erickson, terapeutul lui Berne, „tot ce am de oferit este un anumit mod de a privi lucrurile”.
Astfel, a acceptat invitația la masa rotundă pe tema rezilienței cu speranța că ceea ce a văzut și felul în care vede lucrurile care țin de funcționarea și de suferința psihică pot fi împărtășite cu folos.
IOANA DUMA
Este interesată de autenticitate. Îi place să învețe ceva nou. Astfel, de ceva timp, caută diferite moduri de a înțelege felul în care ne oprim să trăim și să arătăm cine suntem, fie că este vorba despre condiționări sociale, interdicții interne, forme de tulburare a sinelui sau diferite tipuri de traumă. Prin lecturi, participare la cursuri și munca psihoterapeutică cu clientii învață cum să faciliteze depășirea acestor blocaje. Astfel, studiază abordarea lui James Masterson în a lucra cu tulburările sinelui, folosește idei ale lui Peter Levine, Allan Schore și Bessel van der Kolk în munca cu trauma. A ajuns, astfel, să fie tot mai interesată de rolul experiențelor corporale implicate în blocarea dar și în facilitarea cunoașterii, acceptării și afirmării de sine. Experiența personală recentă i-a arătat că exercițiul – aparent simplu – de a fi prezent în corp, conștient de spațiul și timpul tău interior și exterior, a descoperi dansul/ mișcarea din interiorul corpului tău și a-ți permite să le arăți lumii, pot fi experiențe profund transformatoare înspre autenticitate. Astfel, direcția sa de studiu în viitor este integrarea acestui tip de experiențe centrate pe corp cu munca terapeutică verbală.
NICOLETA GHEORGHE
În experiența sa de lucru în cabinet, Nicoleta consideră că relaţia terapeutică are rolul de a procesa şi integra experienţa traumatică la nivel cognitiv, afectiv și somatic şi de a crea o poveste coerentă. În practica ei a constatat că este utilă îndeplinirea unor sarcini terapeutice pe care le-a numit: stabilirea unei punţi afective, accesarea şi integrarea experienței traumatice și înţelegerea şi utilizarea transferului. Vindecarea persoanei traumatizate este caracterizată de recâștigarea siguranței și reluarea creșterii şi prin trecerea de la punerea în act la reflexie. Astfel, persoana va produce noi relatări despre sine, inclusiv o nouă relatare coerentă a traumei.