Tu, bucur-ești? În București, despre bucurie: putem experimenta bucurie în/ prin munca noastră? Eu, bucur-sunt

Ioana Cupșa (PTSTA-P)

Conferință: Sâmbătă, 26 octombrie, 16.15 - 18.00

În spațiul terapeutic ne întâlnim cu provocările pe care le aduc suferința și psihopatologia: o criză a vitalității individului, o dificultate de a umple experiențele de viață cu vervă, cu bucurie. Experiența emoțională de bucurie este una dintre cele mai dezirabile experiențe, deoarece nimic nu ne face să vibrăm mai mult cu viață decât aceasta. Bucuria reprezintă manifestarea forței noastre vitale, Physis (Berne).

Definim bucuria ca o emoție plăcuta pe care o simțim atunci când obținem sau sperăm să obținem ceva ce ne face plăcere (dexonline.ro). Așadar, bucuria și plăcerea sunt strâns legate una de cealaltă: plăcerea reprezintă cauza bucuriei cu origine în corp și în simțuri. În teoria AT, plăcerea nu este elaborată ca o emoție. Din perspectivă tradițională, emoțiile sunt în starea de Copil, ceea ce nu reprezintă o imagine foarte precisă.

Ioana va explora, împreună cu participanții, cum sunt simțite plăcerea și bucuria în alte stări ale eului de către client și, mai ales, de către terapeut. Iată câteva dintre întrebările propuse spre explorare în acest workshop:

Este loc pentru bucurie în terapie? Ca terapeuți, putem trăi bucurie împreună cu clienții noștri și ce ne face să simțim bucurie, mulțumire, încântare? Ce stimulează această experiență și ce o inhibă?

Activitățile vor include o parte de teorie despre sistemul emoțional al jocului în experimentarea bucuriei (Panksepp, 2009), discuții și exerciții experimentale în grupuri mici sau mari.

Participanții vor avea ocazia să reflecteze asupra unei componente esențiale din practica eficientă a psihoterapiei, și anume importanța vitalității terapeutului și a experienței de plăcere reciprocă alături de client (Erskine, 2011). Bucuria nu poate fi decretată, dar putem să o provocăm, să o îmblânzim și să o cultivăm? Cum putem dezvolta înțelepciunea bucuriei, care presupune toate bucuriile existenței? (F. Lenoir, 2015)

Workshopul este deschis pentru toți cei interesați de explorarea acestei teme dintr-o perspectivă personală sau profesională, la locul de muncă. Experiența profesională terapeutică va fi folosită ca bază pentru discuții.