Ți-ai dori să nu te mai simți nervos mai mereu, ci mai de grabă ancorat/ centrat pe tine însuți? Ți-ar plăcea să nu mai iei personal toate trăsnăile copiilor, să nu te mai simți agățat mereu? Să ai în minte întregul cadru/ o perspectivă mai largă?
Cele mai recente cercetări în domeniul neurostiințelor au evidenţiat importanţa majoră a nevoii de conectare a bebelușilor și impactul satisfacerii corespunzătoare a acesteia în modul în care ulterior se conturează tipul de atașament.
Satisfacerea acestei nevoi de către adulții seminificativi din viața copilului va asigura securitatea/ siguranța emoţională a acestora pentru ca astfel, la vârsta adolescenței și apoi adultă să aibă capacitatea de a face faţă presiunii grupului de egali şi de a spune „nu” potenţialelor situaţii problematice, de a se concentra pe identificarea mai multor opțiuni de soluționare a dificultăților.
Prin restructurarea și remodelarea modelelor parentale se creează premisele schimbării tipului de atașament și astfel implicarea în relații semnificativ îmbunătățite, inclusiv cu noi înșine, o contribuție în acest sens având și accesarea energiei vitale.
Sorina îi invită pe participanți să exploreze împreună modalități eficiente de a identifica și diferenția concepte precum simbioză (Schiff & Schiff, 1971), atașament (Bowlby, 1971 și Mahler, Pine, și Bergman, 1975), autonomie (Berne, 1964, Hay 2017). Cu ajutorul activităților în grupuri mici (dezbateri, brainstorming) se vor exersa metode specifice (analiza tranzacțiilor, diagnoza stărilor eului).
La finalul acestui atelier participanții vor avea avea mai multe indicii despre cum putem facilita crearea unor relații semnificativ îmbunătăţite de atașament, cât de mult este nevoie să fim prezenți lângă copil, când este oportun să susținem independența.
Atelierul se adresează tutror celor care în activitatea lor interacționează cu copiii, de orice vârstă.